Simptomele din timpul sarcinii care nu trebuie neglijate – Sângerarea pe cale vaginală

Săngerarea pe cale vaginală în sarcină

Bună, dragile mele graviduțe!

După cum bine știți, pe parcursul sarcinii, organismul nostru suferă o serie de modificări fiziologice, atât în planul fizic cât și în cel emoțional. De asemenea, apar o serie de simptome care sunt considerate normale (stările de greață în primul trimestru de sarcină, mica sângerare vaginală în momentul implantării produsului de concepție, edemele membrelor inferioare, etc), iar altele patologice (contracțiile uterine dureroase, sângerarea vaginală cu sânge negricios, stările de greață în ultimul trimestru de sarcină, etc).

Pentru că am întâlnit o mare confuzie în rândul vostru referitor la simptomele considerate normale și simptomele care necesită consult de specialitate urgent, voi publica în continuare câteva articole ce cuprind cele mai relevante informații despre simptomele care nu trebuie ignorate în timpul sarcinii.

Sângerarea pe cale vaginală

Draga mea, sângerarea pe cale vaginală in timpul sarcinii are o multitudine de cauze. Nu toate sunt considerate periculoase pentru tine sau pentru sarcina ta. Totuși, dacă te confrunți cu această problemă, iți recomand să te prezinți de urgență la camera de gardă a celui mai apropiat spital de profil, pentru că aceasta poate fi preambulul unei urgențe obstetricale.

Sângerarile vaginale din prima jumătate a sarciii pot avea drept cauze:

Implantarea produsului de conceptie. La aproximativ o săptămâna de la concepție, are loc implantarea oului la nivelul cavității uterine. Acest proces poate avea drept consecință o mică sângerare, de obicei cu sânge roșu. Nu este considerată periculoasă pentru sarcină, este autolimitată și nu necesită tratament de specialitate.

Sarcina extrauterină. Sarcina extrauterină presupune implantarea embrionului oriunde în afara cavității uterine. Cele mai frecvent întâlnite sunt sarcinile tubare, cele cu localizare la nivelul trompelor uterine. Există și sarcini ectopice ovariene, abdominale, cornuale, cervicale, cu implantare la nivelul cicatricii uterine post operație cezariană.

Pentru sarcina ectopică este caracteristică triada: sângerare vaginală cu sânge modificat, durerea pelvină, amenoreea (lipsa menstruației). Sarcina ectopică reprezintă o urgență medico-chirurgicală și necesită tratament de specialitate instituit prompt. În funcție de localizarea acesteia, de nivelul preterapeutic al B-hcg-ului, diametrul trompei uterine, sângerarea pe cale vaginala, etc, se poate aplica fie tratament medicamentos, fie chirurgical.

Infecțiile/bolile cu transmitere sexuală. În cazul unui col inflamat, poate să apară sângerarea pe cale vaginală, și mai ales post contact sexual. În general este vorba despre o sângerare în cantitate redusă. Pentru a confirma sau infirma cauza infecțioasă a sângerării vaginale, este necesar să fie recoltate o serie de probe de la nivelul vaginului și colului uterin precum: frotiul microscopic al secreției vaginale, o cultură din col, Chlamydia, Mycoplasma/Ureaplasma. În cazul depistării vreunei infecții, tratamentul antibiotic devine necesar, întrucât orice infecție netratată are riscul de avort spontan și rupere prematură a membranelor amniotice.

Cancerul de col uterin. Din protocolul de urmărire al unei sarcini face parte și recoltarea testului Babeș Papanicolau, de preferat în primul trimestru de sarcină. În cazul puțin probabil al unui cancer de col uterin depistat în timpul sarcinii, tratamentul de specialitate este individualizat în funcție de stadiul bolii, trimestrul de sarcină și de dorința pacientei. Există și riscul sângerarii în timpul recoltării acestui test, insă sângerarea este redusă cantitativ și nesemnificativă clinic.

Boala trofoblastică gestațională (BTG). Boala trofoblastică gestatională înseamnă proliferarea anormală a țesutului trofoblastic (componenta principală a țesutului placentar). Se prezintă atat sub forme precanceroase (mola hidatiformă completă și parțială) cât și forme canceroase (mola invazivă, coriocarcinomul, tumora situsului placentar și tumora trofoblastică epitelioidă). Patologia BGT este determinată genetic. Se caracterizează prin valori ridicate ale B-hcg-ului, sângerare vaginală, eliminarea unor vezicule hidatiforme pe cale vaginală, stări de greață și vărsături accentuate, hipertiroidism, hipertensiune arterială indusă de sarcină, aspect ecografic caracteristic, etc. Tratamentul de specialitate este diferit in funcție de forma bolii.

Deficitul de fază luteală. Acest lucru se traduce printr-un nivel scăzut de progesteron. Tratamentul de specialitate constă în suplimentarea cu preparate pe baza de progesteron până cel puțin în săptămâna a 8-a de sarcină, când placenta preia funcția de sinteză a acestui hormon.

Polipul cervical. Polipii cervicali sunt tumori benigne. Sunt ușor de identificat la examenul clinic, precum și în urma unei examinări ecografice transvaginale. De obicei sângerarea este minimă și nepericuloasă pentru sarcină. Tratamentul de specialitate este amânat până după naștere.

Avortul spontan. În funcție de simptomatologia clinică, avortul spontan poate evolua ca amenințare de avort, iminență de avort, avort în curs, avort în doi timpi sau avort complet. Pentru diagnosticul diferențial între cele anterior enumerate, este necesar consult de specialitate si ecografie transvaginală.

Sângerările vaginale din ultima jumătate a sarcinii pot avea drept cauze:

Placenta praevia. Placenta praevia presupune o placentă jos inserată, la nivelul segmentului inferior. Aceasta se împarte în placentă praevia laterală, marginală și centrală în funcție de topografia marginii inferioare a placentei cu orificiul cervical intern. Sângerarea vaginală din cadrul acestei patologii se caracterizează prin: sângerare cu sânge roșu, care debutează de obicei noaptea, este neînsoțită de dureri sau contracții uterine dureroase, apare în cantități mici, repetitive, dar de asemenea, poate să apară sub forma unei sângerări fudroiante. Necesită internare de urgență și tratament de specialitate.

Dezlipirea prematură de placentă normal inserată. Reprezintă o urgență obstetricală, caracterizată prin sângerare pe cale vaginală, în cantități reduse, cu sânge închis la culoare, negricios, însoțit de contracții uterine dureroase, șoc matern și suferință fetală. Factorii de risc pentru aceasta complicație obstetricală sunt reprezentați de: hipertensiunea arterială cronică sau indusă de sarcină, multiparitatea, vârsta maternă avansată, fumatul, fibroamele uterine, trombofiliile, etc. Necesită spitalizare de urgență și tratament de specialitate.

Ruptura uterină. Reprezintă o soluție de continuitate la nivelul peretelui uterin. Aceasta poate să apară spontan sau în urma traumatismului uterin provocat de diverse intervenții obstetricale precum aplicația de forceps, versiunea internă, etc. Apare pe un uter intact, ca și consecință a unui travaliu hiperton și hiperkinetic, și în prezența unor factori de risc, sau pe un uter cicatricial (post operație cezariană, miomectomie, etc). Este o urgență obstetricală și necesită tratament de specialitate instituit de urgență.

Dragile mele, după cum ați citit și mai sus, sângerarea pe cale vaginală este un simptom care nu trebuie neglijat. Dacă vă confruntați cu acest simptom, vă sfătuiesc să mergeți cât mai repede la un consult de specialitate.

Până la următorul articol, vă îmbrățișez cu drag! 😊

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *