Sarcina și modificările pielii

Sarcina si modificarile pielii

Bună, dragile mele graviduțe!

Astăzi voi aborda un subiect extrem de solicitat de către voi, și anume modificările suferite de piele pe parcursul unei sarcini.

Ei bine, așa cum vă povesteam și cu alte ocazii, în sarcină apare un status hormonal specific.

Așadar, datorită hipervascularizației apărută pe fondul modificărilor hormonale caracteristice sarcinii, pielea noastră devine mai destinsă și mai lucioasă. Sună bine, așa e? 🙂

Totuși, să nu ne bucurăm prea devreme. Spun asta pentru că în sarcină pot să apară și alte modificări ale pielii mai puțin plăcute, și anume: accentuarea pigmentației tegumentului și nesuferitele vergeturi.

Prin urmare, cloasma, cunoscută sub numele de masca gravidei, caracterizată prin pete de culoare galben-cafeniu, de formă neregulată, uneori confluente, cu localizare la nivelul frunții, obrajilor, bărbiei, însă și hiperpigmentarea areolelor mamare, pigmentarea liniei albe, pigmentarea ombilicului și a cicatricilor preexistente sarcinii, sunt printre modificările cele mai frecvent întâlnite la o gravidă.

Dacă vă întrebați de ce apare această pigmentație în exces a pielii în timpul sarcinii, răspunsul este simplu. Hormonul melanostimulant (MSH) care este răspunzător pentru modificările pielii mai sus descrise, se găsește într-o cantitate mai mare pe parcursul sarcinii.

Desigur, există și alte modificări hormonale caracteristice gravidității precum un nivel crescut al ACTH-ului, al hormonilor glucocorticoizi și al hormonilor corticosuprarenali care sunt implicate în mecanismul acestor modificări tegumentare.

Dragile mele, de regulă, vergeturile apar la gravidele cu părul blond (natural) într-un procent de 90-95%. Acestea sunt de culoare violacee (cele recent apărute), însă după naștere ele capătă o culoarea alb-sidefie.

Un alt aspect frecvent întâlnit în sarcină este observarea rețelei vasculare la nivelul tegumentului. Acest lucru se întâmplă pentru ca epidermul, subțiat în urma ruperii rețelei de colagen subiacent, lasă să se vadă dermul, ale carui papile dețin o bogată rețea vasculară.

Ei bine, dragile mele graviduțe sper ca informațiile de mai sus să vă fie de folos!

Până data viitoare, vă îmbrățișez cu drag! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *