De ce să folosești o pernă de gravidă în sarcină?

Bună, dragile mele graviduțe!

Întrucât există o mare curiozitate precum și nedumirire despre necesitatea unor obiecte de uz personal în sarcină, astăzi revin pe blog cu un articol drăguț în care vă voi povesti un pic despre pernele create în mod special pentru gravide.

Graviduțelor, dacă vă aduceți bine aminte, în urmă cu ceva timp am publicat pe blog un articol despre cele mai recomandate poziții de somn în sarcină, în care am inclus și câteva sfaturi utile pentru o odihnă liniștită pe parcursul gravidității. În articolul respectiv am menționat faptul că pentru a avea parte de un somn calitativ este de preferat să folosim o pernă specială care să ne ajute să avem o poziție cât mai confortabilă în patul, pe canapeaua sau în fotoliul pe care noi le alegem să ne odihnim.

Ei bine dragile mele, varietatea de produse existente pe piață ne poate confuza un pic și ne poate face alegerea dificilă.

Pentru că astăzi sărbatorim 8 Martie, Ziua Femeii și Ziua Mamei, vă ofer drept cadou articolul de față care are menirea să vă ajute în alegerile voastre.

Mai mult de atât, vă ofer în dar părerea mea sinceră despre unul dintre cele mai utilizate produse în sarcină și anume perna gravidei.

Ce este perna gravidei și când putem începe să o folosim?

Dragile mele, perna gravidei este o pernă care oferă suport pentru somnul liniștit și de durată, special concepută pentru uzul în sarcină. Ea poate îmbrăca diferite forme, precum forma literelor „C” și „U”, forma de bastonaș, forma unei prăjituri delicioase, cornulețul, ș.a.m.d. 😊

Perna gravidei poate fi folosită oricând pe parcursul sarcinii, însă recomandarea este ca aceasta să fie folosită începând cu al doilea trimestru de sarcină, atunci când burtica începe să crească vizibil iar schimbarea poziției în timpul somnului devine dificilă. Mai exact, momentul optim pentru începerea utilizării pernei este în jurul săptămânii 20 de sarcină, când uterul se regăsește aproximativ la nivelul ombilicului (buricului).

Țineți minte! Uterul va continua să crească odată cu dezvoltarea fătului și a anexelor fetale.

De asemenea, un aspect extrem de interesant de cunoscut este faptul că săptămâna 20 de sarcină reprezintă și momentul când pot să apară durerile de ligament rotund, dureri caracterizate prin înțepături sau arsuri localizate la nivelul abdomenul inferior sau plicii inghinale.

Prin urmare, consider că trimestrul al doilea de sarcină reprezintă perioada optimă pentru a începe folosirea pernei gravidei ca și accesoriu suplimentar pentru îmbunătățirea calității odihnei.

Cât de utilă este perna gravidei?

Ei bine, deși s-ar putea să nu facă minuni pentru toată lumea, în general o pernă creată în mod special pentru utilizarea ei în sarcină, poate să ajute viitoarea mămică extrem de mult.

Cum anume? Știm deja că în sarcină apar foarte multe modificări în organismul viitoarei mămici printre care și creșterea în greutate care poate să exercite presiune pe coloana vertebrală lombară, picioare, șolduri, ș.a.m.d. Așadar, perna gravidei ajută la obținerea unei poziții mai bune în timpul somnului, reduce presiunea din jurul șoldurilor, osului pubian, și menține picioarele paralele între ele.

Perna gravidei nu te ajută doar pe tine draga mea, ci și pe partenerul tău. Acesta va avea parte de un somn neîntrerupt de zgomotele și mișcările tale din timpul nopții.

Review pentru perna gravidei

Buuuun!!!…Și acum momentul mult așteptat, părerea mea sinceră despre utilitatea pernei gravidei. 😊

Ei bine dragile mele graviduțe, până în momentul de față am avut ocazia să testez două tipuri de pernă pentru sarcină, și anume perna sub forma literei „U” și perna sub forma prajiturii mele preferate, și anume cornulețul.

Voi începe cu perna sub forma literei „U”. Pentru că am primit această pernă cadou de la soțul meu și pentru că am  auzit multe păreri minunate despre această pernă specială, am început să o folosesc încă din primul trimestru de sarcină. Recunosc că nu m-a ajutat foarte mult în primele săptămâni de sarcină.

Pe lângă faptul că aceasta ocupa mai mult de jumătate din pat (aspect care nu l-a încântat absolut deloc pe soțul meu), nici burtica nu era așa de mare încât să am ce sprijini pe pernă. Prin urmare, am renunțat la a o mai folosi o bună perioadă de timp.

Mai departe, lucrurile s-au schimbat. Începând cu săptămâna 20 de sarcină, parcă nu-mi mai găseam locul în pat, mă mișcam mereu în timpul somnului, și în plus simțeam nevoia să-mi sprijin burtica pe ceva. Astfel, am început să reutilizez perna gravidei sub formă de literă „U”.

Care sunt avantajele acesteia? Sprijină foarte bine atât burtica cât și spatele și ține loc de pernă pentru gât și cap. Dezavantajele sale sunt: ocupă extrem de mult loc în pat, te mobilizezi greu de pe o parte pe alta având în vedere că pentru a obține o poziție adecvată pentru somn, un braț trebuie strecurat sub pernă și este destul de grea.

De curând am primit cadou o altă pernă pentru gravide, de la prietenii joli-bebe.ro de data aceasta o pernă sub formă de cornuleț. Recunosc că m-a încântat cadoul, în special pentru că perna a sosit într-un ambalaj drăguț. Mai mult de atât, pe lângă perna gravidei am primit o husă suplimentară pentru pernă, dar și o pernuță drăgălașă pentru suportul capului cu un mesaj la fel de drăgălaș: „Keep calm and have a baby”.

Un detaliu util care m-a făcut să cataloghez echipa de la joli-bebe.ro drept profesionistă este acela că perna vine însoțită de fișa tehnică și instrucțiunile de întreținere. 😊 O să atașez și câteva poze în articol, pentru a vă convinge și singure.

Evident, am început de îndată să folosesc noua pernă pentru sarcină. De menționat este faptul că perna cornuleț este de fapt o pernă 3 în 1: pentru sarcină, alăptare și suport bebeluș. Cu adevărat utilă, așa e? 😊

Dragile mele, folosesc această pernă de mai bine de o lună de zile și vreau să-mi împărtășesc entuziasmul și experiența cu voi. Din momentul în care perna a ajuns în brațele mele, nu trece nici măcar o zi în care să nu o folosesc.

Perna cornuleț cântărăște în jur de 1 kg, așadar este foarte ușoară, are husă detașabilă și este din bumbac certificat Oeko Tex 2000. Mai mult de atât, umplutura este hipoalergenică (aspect important în special pentru graviduțele cu alergii), cu proprietăți anticonglomerare. Ce înseamnă asta mai exact? Înseamnă că procentul de tasare în condiții intensive de utilizare este de doar 26% în decurs de 12 luni. Da, acest aspect este extraordinar, ținând cont de faptul că perna sub forma literei „U” pe care am utilizat-o anterior de aceasta, s-a tasat atât de mult încât s-a lipit de pat.

Cum m-a ajutat pe mine perna cornuleț? Ei bine, în primul rând m-a ajutat să-mi găsesc o poziție cu adevărat confortabilă în pat/pe canapea, și asta nu doar în timpul somnului. O folosesc chiar și în momentul de față, când scriu acest articol pentru voi. De ce? Pentru că îmi sprijină foarte bine spatele și brațele în timp ce tastez la laptop.

Graviduțelor, vreau să vă spun că de mai bine de o lună de zile, am folosit această pernă în diverse moduri, în funcție de necesitatea mea de la momentul respectiv.

Spre exemplu, atunci când am simțit nevoia să-mi sprijin spatele și burtica, am așezat perna cornuleț peste umăr (drept/stâng) în așa fel încât perna a luat forma literei „U” inversat. În felul acesta un braț al pernei mi-a sprijinit spatele, iar altul burtica.

Dacă am simțit nevoia să am suport pentru burtică, genunchi și gât, am folosit perna pe întreaga sa lungime, astfel încât genunchii, burtica și capul au devenit aliniate. Perna cornuleț se mai poate folosi și sub formă de literă „U” atunci când vrei să ai suport atât pentru spate cât și pentru burtică.

Un alt avantaj al pernei cornuleț este și faptul că ocupa muuuult mai puțin spațiu în pat. De asemenea poți manipula perna cu ușurință, mutând-o de pe o parte pe alta după preferință. Având în vedere experiența mea plăcută cu perna cornuleț, vă încurajez să dați o șansă acestui produs atât de util în sarcină, pe care îl găsiți pe https://joli-bebe.ro/categorie-produs/perne-pentru-gravide-alaptare-bebe/perna-cornulet/.

Dezavantaje pentru perna cornuleț? Ei bine dragile mele, deocamdată nu le-am găsit. Totuși, este posibil să fie și prea devreme pentru acest lucru, având în vedere că o folosesc doar de o lună de zile și un pic.

Sfatul meu pentru voi este următorul: atunci când alegeti o pernă, țineți cont de nevoile voastre, dar și de dimeniunea pernei.

Dragile mele, sper ca informațiile mai sus expuse să vă ajute în a lua o decizie cât mai bună și potrivită pentru voi, atunci când alegeți o pernă pentru sarcină.

Țineți minte faptul că fiecare dintre noi este diferită, la fel și nevoile noastre. Prin urmare, experiența mea poate să nu coincidă cu a voastră.

Oricare ar fi experiența voastră alături de perna cornuleț aștept ca de obicei să o împărtășiți, fie sub formă de comentariu la articol, fie sub formă de mail pe adresa alexandra@sarcinamea.ro.

Până la următorul articol, vă îmbrățișez cu drag! 😊

One thought on “De ce să folosești o pernă de gravidă în sarcină?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *