Bună dragile mele, graviduțe!
Astăzi m-am hotărât să scriu un articol despre anxietatea în sarcină. Probabil că vă întrebați de ce am ales tocmai acest subiect.
Ei bine, dragile mele, răspunsul este unul simplu. Deși perioada gravidității este descrisă ca fiind una dintre cele mai frumoase din viața unei femei, adeseori acest lucru nu corespunde cu realitatea. Efectele adverse pe termen lung ale anxietății pot transforma sarcina într-un eveniment neplăcut pentru foarte multe gravide.
Așadar, vă invit să rămâneți alături de mine până la finalul articolului pentru a afla împreună despre următoarele aspecte:
De ce apare anxietatea în sarcină?
Sentimentul de anxietate în timpul sarcinii nu este deloc neobișnuit și anormal. Există mai mulți factori de risc care au un rol important în apariția acestui sentiment deloc plăcut, aș spune.
Dintre aceștia, menționez: schimbările hormonale și fizice care se petrec în organismul matern, un sindrom anxios-depresiv anterior sarcinii sau diverse alte patologii pishiatrice preexistente sarcinii, stresul, consumul ilegal de droguri,etc.
În primul trimestru de sarcină, cele mai multe gravide dezvoltă o teama extremă vis-à-vis de posibilitatea pierderii sarcinii.
Desigur, mai predispuse la anxietate sunt gravidele care au în istoricul lor medical avorturi spontane, patologii genetice ereditare, anumite probleme de sănătate asociate (diabet zaharat, hipo/hipertiroidism, hipertensiune arterială, anomalii uterine, diverse boli autoimune, etc.), graviduțele care se confruntă cu probleme și condiții socio-economice precare sau cele cu obiceiuri nesănătoase, întrucât ele prezintă de fapt un risc mai mare decât populația generală pentru pierderea sarcinii.
Cu toate acestea, mesajul meu pentru graviduțele care se confruntă cu problemele de sănătate mai sus expuse, este următorul. O patologie medicală controlată printr-un tratament de specialitate adecvat, comunicarea cu medicul curant și un stil de viață sănătos reprezintă drumul spre o sarcină sănătoasă și la termen.
În ultimele două trimestre de sarcină anxietatea sau stresul pot să apară din mai multe cauze. Doar gândul efectuării anumitor analize extrem de importante pentru starea de bine fetală, precum ecografia morfologică fetală, testele genetice, poate cauza anxietate graviduțelor. De ce? Pentru că toate ne dorim să avem un copil sănătos. Așteptarea rezultatului acestor analize poate fi o perioadă stresantă pentru gravidă.
De asemenea, insomniile sau sindromul picioarelor neliniștite cu care se confruntă foarte multe gravide reprezintă factori de risc pentru anxietatea gravidelor. O altă sursă de neliniște pentru gravide poate fi debutul contracțiilor Braxton-Hicks, contracții care pregătesc uterul pentru travaliul adevărat.
Așadar, este foarte importantă educația gravidelor. Dacă știm să diferențiem contracțiile Braxton-Hicks de contracțiile uterine adevărate, putem scăpa de teama unei nașteri premature. Dacă vă interesează subiectul, vă încurajez să citiți articolul Contracțiile uterine adevărate vs. contracțiile uterine false pentru o informare medicală corectă.
Desigur, vreau să amintesc și despre grijile viitoarei mămici vis-à-vis de nașterea propriu zisă și despre îngrijirea ulterioară a nou-născutului. Da, și acestea pot cauza anxietate viitoarei mămici.
Pentru gravidele care dezvoltă anumite patologii medicale pe parcursul sarcinii (diabet gestațional, preeclampsie, etc.), recomand o comunicare adecvată cu medicul curant și echilibru în viața de zi cu zi (alimentație, sport, etc.).
Dragile mele, specialiștii în psihologie au asociat perioada sarcinii cu o criză emoțională. Ei bine, dacă această criză emoțională nu este gestionată corespunzător și controlată la timp, ea se poate transforma într-o criză prelungită, care poate avea efecte nedorite asupra mamei și a fătului.
Cum se manifestă anxietatea?
Să nu uităm totuși că un anumit grad de îngrijorare pe parcursul sarcinii este firesc. Însă, dacă aceste griji interferă cu desfășurarea normală a vieții de zi cu zi, trebuie să ne gândim că este posibil să suferim de anxietate.
Câteva dintre simptomele anxietății:
-senzație incontrolabilă de frică;
-îngrijorare excesivă pentru sănătatea fătului;
-incapacitatea de concentrare la activitățile cotidiene;
-senzație de agitație și irascibilitate;
-contracturi musculare;
-insomnii;
-ocazional anxietatea poate provoca și un atac de panică- simptomele căpătând o natură extrem de fizică, ceea ce agravează simptomatologia.
Cum recunoaștem un atac de panică? Ei bine, poate fi destul de provocator acest diagnostic și adeseori este necesar un consult de specialitate pentru stabilirea sa. Este bine de știut faptul că într-un atac de panică, persoana în cauză resimte o senzație de sufocare însoțită de un sentiment invalidant că ceva rău urmează să se întâmple.
Ce impact are anxietatea maternă asupra sănătății produsului de concepție?
Ei bine, dragi graviduțe, anxietatea maternă necontrolată poate afecta negativ fătul. Este bine cunoscut faptul că nivelurile crescute ale anxietății în prima parte a sarcinii pot crește riscul unui avort spontan, iar în ultima parte a sarcinii pot duce la restricție de creștere fetală intrauterină, precum și la afectarea fertilității și a comportamentului social în viața adultă.
Efectele anxietății materne asupra dezvoltării biologice fetale:
–înălțime și greutate mai mică la naștere, scor Apgar alterat la naștere;
Efectele anxietății materne asupa dezvoltării mentale fetale:
-tulburări mentale, probleme emoționale, probleme de concentrare și hiperactivitate, dezvoltare cognitivă afectată, schizofrenie, dislexie, etc.
Efectele anxietății materne asupra dezvoltării comportamentale fetale:
-plâns prelungit în perioada neo-natală, iritabilitate, neliniște, relație mamă-copil defectuoasă, dificultate în a face față problemelor vieții, etc.
Efectele anxietății materne asupra condiției medicale fetale:
-boli cu debut atât în perioada copilăriei cât și în perioada de adult: urticarie, astm bronșic, boală coronariană, tulburări endocrinologice, diabet zaharat, etc.
Așadar, dragile mele este foarte important să ne controlăm pe cât posibil aceste sentimente negative care ne încearcă în perioada gravidității.
Cum putem face asta? Regăsiți mai jos câteva sugestii.
Cum scăpăm de anxietatea în sarcină?
De obicei cazurile de anxietate ușoară nu necesită tratament de specialitate. Totuși, vă recomand să descrieți sentimentele care vă încearcă pe parcursul sarcinii medicului vostru curant.
În cazurile de anxietate severă se poate prescrie medicație de specialitate, desigur după ce au fost cântărite beneficiile și riscurile tratamentului administrat. În această situație, medicul curant ginecolog va face echipă cu medicul specialist psihiatru, și/sau cu psihologul.
Sfaturi petru a face față anxietății în sarcină
Vorbește despre problema ta! Simpla discuție cu familia, cu prietenii sau cu un cadru medical specializat (psihologul), te poate ajuta să scapi de griji.
Relaxează-te! Implică-te în activități care ajută la scăderea stresului și a anxietății. Activitatea fizică duce la eliberarea de endorfine care acționează ca analgezice naturale pentru creierul tău. Îți recomand mersul pe jos, alergatul, yoga, înotul, exercițiile aerobice. Nu uita să ceri permisiunea medicului curant înainte de a începe orice activitate fizică mai intensă. Dacă te interesează să știi mai multe despre activitatea fizică în sarcină, îți recomand să arunci un ochi peste articolul Sportul în sarcină.
Ai grijă de mintea ta! Există și alte activități care ajută la eliberarea de endorfine. Prin urmare, poți apela la meditație, acupunctură, masaj sau la exerciții de respirație profundă pentru a te elibera de anxietate.
Odihnește-te! Calitatea somnului este esențială pentru lipsa grijilor. Dacă te interesează subiectul, îți recomand articolul 10 sfaturi pentru un somn odihnitor în sarcină. 😊
Ține un jurnal! Poate te afli în situația în care nu vrei să vorbești cu cineva despre sentimentele tale. Ei bine, o altă soluție pentru a te elibera de griji este aceea de a scrie despre ceea ce simți. Este miraculos scrisul. În timpul acestui proces apar și multe conștientizări care te pot ajuta să-ți depășești problema. Sfatul meu pentru tine este să încerci această metodă de relaxare. Nu ai nimic de pierdut.
Informează-te! Draga mea, informația înseamnă putere. Ma refer la puterea de autocontrol, evident. Îți recomand clase/cursuri de puericultură în care vei afla despre toate modificările fizice și psihologice prin care trece corpul unei femei în timpul sarcinii. Astfel, vei ști din timp la ce să te aștepți. În plus, discuția cu alte viitoare mămici, experiențele acestora te pot ajuta să realizezi că nu ești singură în tot acest proces, că nu ești nebună dacă trăiești anumite sentimente de teamă. Majoritatea gravidelor simt la fel ca și tine. Încurajator, așa este? 😊
Vorbește cu medicul tău curant! Dacă nu poți controla de una singură ceea ce simți, comunică medicului tău acest aspect. Nu este un motiv de rușine! După cum spuneam și mai sus în text, câteodată pot fi necesare consultul de specialitate psihiatric și medicația de specialitate.
Dragile mele graviduțe, dacă vă confruntați cu anxietate, vă încurajez să împărtășiti experiențele voastre atât cu mine, cât și cu restul graviduțelor care citesc acest articol. Este bine de știut pentru cele care se confruntă cu această problemă ca nu sunt singure și că mereu se pot găsi soluții atunci când se dorește.
Puteți să scrieți despre experiențele voastre în comentarii la acest articol, astfel încât toate cititoarele să aibă acces la informația furnizată de voi. Poate voi ați găsit alte metode pentru a scăpa de griji, stres sau anxietate, metode care pot ajuta și alte graviduțe.
Până la următorul articol, vă îmbrățișez cu drag! 😊