Ecografia fetală – când și cât de des ar trebui să o fac? ce riscuri implică această investigație?

Ecografia in sarcina

Bună, dragile mele graviduțe!

Luna aceasta, au trecut pragul cabinetului meu mai multe gravide urmărite de diverși colegi ginecologi, solicitând ecografie fetală. 😊

Ei bine, dragile mele, când pășiți în cabinetul unui medic specialist/primar obstetrică-ginecologie, altul decat medicul vostru curant, înainte de ecografia propriu-zisă așteptați-vă la o serie de întrebări cu privire la istoricul vostru medical/obstetrical.

De ce este atât de importantă această discuție preliminară cunoscută drept anamneză? Pentru că ecografia fetală este interpretată în contextul clinic.

Așadar, orice informație medicală este bine-venită, pentru că ne ajuta pe noi, medicii voștri, să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu fătul din pântecele vostru.

Pe lângă anamneză, mai ales dacă veți alege să faceți ecografiile fetale la un alt medic decât medicul vostru curant, veți fi întrebate “ați făcut morfologia fetală? când ați făcut ultima ecografie? cum arăta curba de creștere fetală la ultima biometrie ?”

Experiența mi-a demonstrat că cele mai multe dintre voi nu știu ce presupune o ecografie, la ce vârstă de sarcină trebuie făcută, de câte ori în sarcină este necesară ecografia și mai ales dacă această investigație este dăunătoare sau nu pentru făt.

Prin urmare, articolul de astăzi este dedicat gravidelor dar și tuturor celor care iși doresc să se lămurească cu privire la ecografia fetală. Vă urez spor la citit! 😊

Ce este ecografia (ultrasonografia) fetală?

Ecografia fetală este o investigație noninvazivă efectuată în timpul sarcinii, care utilizează fascicule de ultrasunete reflectate de țesuturi pentru a obține o poză cu structurile de interes, organe fetale, placentă sau lichidul amniotic.

Cât de sigură este ecografia pentru făt?

Studiile cu privire la diagnosticul ultrasonografic arată că această investigație este considerată în general sigură pentru făt. Nu utilizează radiații care să dăuneze fătului.

Ultrasuntele produc efecte biologice la nivelul fiecarui țesut pe care îl traversează, cel mai probabil prin două mecanisme: termice și non-termice. Aceste efecte nu sunt neapărat dăunătoare dacă sunt respectate câteva reguli, precum principiul ALARA (as low as reasonably achievable).

Conform principiului ALARA, expunerea fetală la ultrasunete trebuie menținută la cel mai scăzut nivel posibil, care totuși să asigure obținerea informațiilor diagnostice dorite într-un mod adecvat.

Desigur, această investigație trebuie făcută doar atunci când există o indicație medicală validă.

Așadar, dragile mele, gândiți-vă de două ori atunci când solicitați ecografie fetală doar de dragul de a-l vedea pe bebe. Faceți ecografiile strict la recomandarea medicului vostru curant!

În ce situație și de câte ori ar trebui să fac ecografie în sarcină?

Ei bine, dragile mele graviduțe, prima ecografie fetală este efectuată de regulă în primul trimestru de sarcină (1-14 săptămâni), având scopul de a confirma prezența sarcinii, viabilitatea acesteia, precum și de a stabili vârsta gestațională.

Această ecografie poate fi efectuată ca și parte a screening-ului pentru anomaliile cromozomiale fetale, fiind necesară măsurarea translucenței nucale (TN) fetale, detecția osului nazal, măsurarea ductului venos, etc.

Următoarea ecografie fetală realizată de rutină în timpul sarcinii, este în al doilea trimestru de sarcină, între săptămânile 16 și 22, având drept scop evaluarea detaliată a anatomiei fetale și diagnosticarea anomaliilor fetale în cazul prezenței acestora.

Aceasta reprezintă ecografia morfologică sau morfologia fetală. Scopul principal al acestei ecografii este evaluarea dezvoltării normale a fătului.

De asemenea, este evaluată creșterea fetală, cantitatea lichidului amniotic, placenta, cervixul, și acum se poate afla și sexul fătului.

În cazul diagnosticării vreunei anomalii fetale, ecografia poate ghida diverse intervenții diagnostice, precum amniocenteza sau biopsia de vilozități coriale.

Următoarea ecografie fetală se poate realiza în al treilea trimestru de sarcină pentru evaluarea creșterii fetale, evoluția vreunei anomalii fetale detectate anterior, evaluarea activității cardiace fetale, studiul velocimetriei Doppler pe arterele ombilicală și cerebrală medie fetale care atestă starea de bine fetală, analiza poziției si a prezentației fetale înainte de naștere.

Indicațiile ecografiei în primul trimestru sarcină

-confirmarea diagnosticului de sarcină, estimarea vârstei gestaționale, diagnosticarea/evaluarea unei sarcini multiple, evaluarea activității cardiace fetale

-evaluarea unei sarcini extrauterine

-evaluarea sângerarii vaginale/durerii pelvine

-evaluarea/detectarea anomaliilor fetale (anencefalia)

-evaluarea maselor tumorale pelvine materne/anomalilor uterine materne.

-în caz de suspiciune de molă hidatiformă

-măsurarea translucenței TN fetale ca parte a screening-ului pentru aneuploidiile fetale.

Atenție! Pot fi necesare mai multe evaluări ecografice în primul trimestru de sarcină. Spre exemplu: o sarcină incipentă când nu se decelează toate elementele de sarcină la prima ecografie, sângerarea vaginală, absența activității cardiace fetale, etc.

Indicațiile ecografiei în al doilea și în al treilea trimestru de sarcină

-estimarea vârstei gestaționale

-evaluarea creșterii fetale

-evaluarea sângerarii vaginale, a durerii abdominale

-insuficiența cervicală

-determinarea prezentației fetale

-evaluarea stării de bine fetală

-suspiciune de dezlipire prematură de placentă normal inserată

-suspiciune de anomalii fetale/ale lichidului amniotic

-ruptură prematură de membrane amniotice

-absența mișcărilor fetale

-evaluarea placentei jos inserate

-follow-up pentru anomalii fetale diagnosticate anterior, etc.

Dragile mele, sper că informațiile de mai sus să vă fi lămurit cât de cât despre cât de importantă este ecografia în timpul sarcinii, dar mai ales faptul că această investigație trebuie făcută doar la recomandarea medicului specialist.

Până la următorul articol, vă îmbrățișez cu drag! 😊

9 thoughts on “Ecografia fetală – când și cât de des ar trebui să o fac? ce riscuri implică această investigație?”

  1. Locuiesc in danemarca si aici se fac doar 2 ecografii in timpul sarcinii.cele 2 mentionate de dumneavoastra si a 3 a doar daca s.a depasit termenul de 42 sap si nu s.a declansat nasterea.nu este cam mult timp de asteptat.eu as mai dori inca o ecografie pt ca am fost racita si as vrea sa vad daca este bine fetita.desi la sonograma erau bune bataile inimii.sa incerc la urmatoarea intalnire cu moasa sa cer o noua ecografie?

    1. Buna ziua! Da, cele mai importante ecografii din sarcina sunt primele doua, si anume: cea efectuata intre 11-14 saptamani de sarcina intrucat acum se pot identifica markeri ecografici specifici pentru anumite anomalii cromozomiale, si ecografia efectuata intre 18-24 saptamani de sarcina, cunoscuta drept morfologia fetala, in cadrul careia se urmareste anatomia fetala. De recomandat este si ecografie in trimestrul al treilea de sarcina pentru aproximarea greutatii fetale si starii de bine fetala. Banuiesc ca la fiecare consultatie moasa va consulta si va masoara inaltimea fundului uterin si circumferinta abdominala (CA). Atat inaltimea fundului uterin cat si CA sunt markeri clinici pentru cresterea fetala. Desigur, puteti solicita ecografie fetala. Va puteti ghida si dupa miscarile active fetale. Un fat care misca de cel putin 10 ori in 2 ore nu ar trebui sa fie in suferinta. Desigur, luati legatura cu medicul curant. Sanatate si nastere usoara! 🙂

  2. Buna ziua ,
    Am facut morfologia de trimestrul 2 (22 saptamani si 4 zile ),totul a iesit perfect ,iar la sfarsit mi a spus ca imi recomnada un rmn cap fetal . Recomandare: corp calos prezent , 1.90 cm lungime ,3.70 mm grosime. Se recomanda rmn cap fetal.

    1. Buna ziua. Dimensiunea corpului calos fetal l-a determinant pe medicul dvs. curant sa va recomande un RMN pentru evaluarea craniului fetal. La 20 de saptamani de sarcina lungimea corpului calos masoara in medie 20 mm, crescand cu 0,4 mm/zi, ajungand la termen la 44 mm. Va recomand sa respectati indicatiile medicului curant. Sanatate!

  3. Buna ziua , sunt speriata și eu in legătura cu ecografia in sarcina , am făcut foarte multe ecografii pana acuma 24 de sapt , luna aceasta am făcut in fiecare săptămâna , deoarece am tot dureri , este dăunătoare pentru bebe ?

    1. Buna ziua. Banuiesc ca ecografiile sunt facute la recomandarea medicului dumneavoastra curant. Fara grija, optam pentru ecografii fetale saptamanale in cazul unei sarcini cu risc obstetrical crescut. Desigur, cantarim bine intre beneficiul adus de aceasta investigatie imagistica si riscul pe care il presupune. Din cate povestiti, in cazul dumneavoastra ecografiile chiar erau necesare. Asadar, fara griji! Tineti in continuare legatura cu medicul dumneavoastra curant si aveti incredere ca deciziile acestuia sunt in favoarea lui bebe. Sanatate!

  4. Buna ziua!
    Sunt în săpt 21 de sarcina si de aproximativ 2 saptamani jumătate, trei, am facut mai multe ecografii dat fiind faptul că în această perioadă AFI a fost destul de scazut.
    La prima morfologie totul a fost in regula, inclusiv lichidul amniotic care era in cantitate normala. Am făcut dublu si triplu test iar rezultatele au fost bune.
    De curând am fost internată si am facut tratament intravenos cu actovegin.
    Primul AFI mai mic (acum apx 3 sapt) a fost de 75 cm, urmat la săpt de 30cm…imediat am plecat la un alt spital pentru a doua parere iar aici la nici 2 ore distanta AFI arată 75.
    Internată fiind si urmând tratamentul cu actovegin fiole dr a cerut o ecografie iar AFI avea valoare 70, la 3 zile distanta au măsurat din nou AFI si acesta avea valoare intre 4-5. Dr curent a decis să fac morfologia de trim 2 cât mai repede (la apx 20 sapt) Iar toate măsurătorile si valorile erau in parametri normali neidentificand nici o anomalie la bebe (observandu-se inclusiv rinichii iar in sacul amniotic urina) …doar ca lichidul era in cantitate redusă…
    După o săptămână de perfuzii cu actovegin m-am externat si am mai mers la un alt medic din starea de neliniște. Aici AFI era de 6.2, medicul vizualizand rinichii, vezica urinara ok inclusiv Doplerul ok iar ca diagnostic mi-a pus suspiciune de restricție de creștere.
    Sunt pur si simplu debusolata si neliniștită deoarece nu stiu daca bebe este in siguranta sau poate păți ceva.
    Părerile sunt împărțite, dr de la morfo nu imi recomandă amniocenteza fiind puțin lichid iar ultimul a spus că momentan monitorizam sa vada evoluția la săptămâna iar dupa ar fi de luat in calcul o amniocenteza.
    Imi este destul de teama de amniocenteza.
    Cât de grava este valoarea lichidului amniotic masurat? Ma puteti ajuta va rog cu un sfat?
    Va multumesc!

  5. Buna ziua!
    Sunt în săpt 21 de sarcina si de aproximativ 2 saptamani jumătate, trei, am facut mai multe ecografii dat fiind faptul că în această perioadă AFI a fost destul de scazut.
    La prima morfologie totul a fost in regula, inclusiv lichidul amniotic care era in cantitate normala. Am făcut dublu si triplu test iar rezultatele au fost bune.
    De curând am fost internată si am facut tratament intravenos cu actovegin.
    Primul AFI mai mic (acum apx 3 sapt) a fost de 75 cm, urmat la săpt de 30cm…imediat am plecat la un alt spital pentru a doua parere iar aici la nici 2 ore distanta AFI arată 75.
    Dupa apx 5 zile, internată fiind si urmând tratamentul cu actovegin fiole, dr a cerut o ecografie iar AFI avea valoare 70, la 3 zile distanta au măsurat din nou AFI si acesta avea valoare intre 4-5. Dr curant a decis să fac morfologia de trim 2 cât mai repede (la apx 20 sapt) iar in urma acesteia toate măsurătorile si valorile au fost in parametri normali, neidentificand nici o anomalie la bebe (observandu-se inclusiv rinichii iar in sacul amniotic urina) …doar ca acelasi lucru, lichidul era in cantitate redusă…
    După o săptămână de perfuzii cu actovegin m-am externat si am mai mers la un alt medic din stare de neliniște. Aici AFI era de 6.2, medicul vizualizand rinichii, vezica urinara ok, inclusiv Dopplerul ok iar ca diagnostic mi-a pus suspiciune de restricție de creștere.
    Sunt pur si simplu debusolata si neliniștită deoarece nu stiu daca bebe este in siguranta sau poate păți ceva.
    Părerile sunt împărțite, dr de la morfo nu imi recomandă amniocenteza fiind puțin lichid iar ultimul a spus că momentan monitorizam sa vada evoluția la săptămâna iar dupa ar fi de luat in calcul o amniocenteza.
    Imi este destul de teama de amniocenteza.
    Cât de grava este valoarea lichidului amniotic masurat? Ma puteti ajuta va rog cu un sfat?
    Va multumesc!

    1. Buna ziua. In general restrictia de crestere intrauterina cu debut in prima parte a sarcinii apare pe anomalii genetice, diverse sindroame genetice, etc. Nu cunosc cazul dvs medical, asadar va recomand sa tineti legatura cu medicul dvs curant. Totusi, din ce povestiti, recomandarea de amniocenteza pare potrivita. Multa sanatate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *