Bună, dragile mele graviduțe!
Astăzi am avut la controlul periodic lunar 3 gravide. Una dintre ele este la începutul sarcinii și bineînțeles extrem de curioasă despre diverse lucruri pe care le poate face sau nu în sarcină. Printre acestea se numară și sexul în sarcină. Primesc de foarte multe ori întrebarea “am voie să fac sex în sarcină?”, astfel încât m-am hotarât să dezvolt un pic acest subiect. În speranța că informațiile de mai jos vă lămuresc asupra problemei abordate, vă urez spor la citit!
Generalități
O să incep prin a vă spune că activitatea sexuală este permisă în timpul sarcinii. Odată cu avansarea vârstei gestaționale, scade și frecvența practicării acesteia. În general, acest lucru apare din cauza stării de greața caracteristică sarcinii, a fricii de pierdere a sarcinii, a lipsei de interes, a disconfortului, a stânjenirii fizice, a temei de ruptură a membranelor amniotice, a temei de infecție sau din cauza oboselii. Libidoul poate avea de suferit din cauza percepției negative de sine a femeii. Aceasta nu se mai simte atractivă pentru partenerul sau. De obicei, pe măsură ce sarcina avansează, orgasmul este obținut mai greu și actul sexual poate deveni dureros.
Penetrarea și mișcările din timpul actului sexual nu fac rău fătului în niciun fel. Acesta este protejat de musculatura uterului, de un col uterin închis și lung (o lungime ideală este peste 25 mm măsurată la ecografia transvaginală), și bineînțeles de lichidul amniotic care amortizează toate mișcările fătului din timpul activității sexuale. Membranele amniotice intacte sunt un necesar. Dacă ele se rup, riscul infecțios crește. Gravidutelor, în cazul în care pierdeți pe cale vaginală vreo secreție mai apoasă, dați o fugă până la spital. Poate fi lichid amniotic.
Atenție! Sarcina nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală (BTS). Așa că, draga mea, dacă nu cunoști istoricul medical al partenerului tău, folosește prezervativul pentru că BTS-uri precum HIV, herpes, chlamydia, etc, pot afecta fătul.
Când să nu faci sex în sarcină
Te sfătuiesc să eviți contactul sexul în sarcină în cazul în care te confrunți cu una dintre următoarele situații:
-Medicul curant ți-a pus diagnosticul de amenințare de avort
-Sângerezi pe cale vaginală
-Ai membranele amniotice rupte
-Ai risc de naștere prematură (înainte de termen)
-Ai placenta praevia (jos inserată)
-Ai sarcină multiplă (gemelară, tripleți)- ai grijă în special în al treilea trimestru de sarcină
-Ai incompetență cervico-istmică
Poziții sexuale de evitat în sarcină
Poziția „misionarului”, începând cu luna a V-a de sarcină. Asemenea poziții precum aceasta, presupun culcatul pe spate și pot favoriza apariția sindromului utero-cav. Știu, te-am băgat în ceață un pic. O să-ți explic! Pe partea dreaptă există o venă mare care colectează sângele din partea inferioara a corpului și-l conduce spre inima. Ea se numește vena cavă inferioară (VCI). Aceasta poate fi prinsă sub greutatea uterului tău, deja măricel de prin luna a V-a.
Bineînțeles că va fi afectată cantitatea de sânge care ajunge la inima ta și implicit cantitatea de sânge care pleacă dinspre inima ta spre organe. Vei experimenta senzație de leșin, amețeli, transpirație, greața. Partea proastă este că și fătul poate avea de suferit prin scăderea perfuziei utero-placentare (adică scade cantitatea de sânge bogat în oxigen și nutrienți care ajunge la bebe). În plus, această poziție sexuală poate deveni inconfortabilă destul de devreme în sarcină, în special din cauza burticii. 😊
Pozițiile sexuale care implică statul pe burtică pot fi inconfortabile. Iți recomand să eviți pozițiile sexuale care pun greutate și presiune pe burtică.
Complicații posibile ale sexului în sarcină
Graviduțelor, trebuie să cunoașteți și eventualele complicații care pot rezulta în urma practicării sexului în sarcină.
Nașterea prematură. La risc pentru apariția acestei complicații sunt graviduțele care au experimentat la o sarcină anterioară nașterea prematură, cele care au incompetență cervico-istmică (se deschide colul uterin) sau sarcină multiplă. Atenție! Sperma conține niște substanțe chimice denumite prostaglandine care pot declanșa contracțiile uterine.
Boala inflamatorie pelvină. Există o concepție greșită cum că sarcina protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală și a bolilor inflamatorii pelvine. Într-adevăr sarcina oferă protecție împotriva ascensiunii bacteriilor din vagin spre cavitatea uterină prin apariția dopului mucos, care închide etanș colul uterin, și de asemenea prin membranele amniotice care trebuie să fie intacte. Cu toate acestea, tractul genital superior este încă în pericol pentru infectarea pe cale ascendentă în primul trimestru de sarcină, iar infecția cronică a acestuia poate să fie prezentă în timpul sarcinii.
Sângerarea vaginală antepartum. Această complicație poate să apară în cazul graviduțelor cu placentă praevia (jos inserată). Așadar, voi graviduțelor aflate în această situație, e bine să evitați contactul sexual în sarcină.
Embolia gazoasă (aer introdus în circulația venoasă). Pentru apariția acestei complicații sunt necesare 2 condiții esențiale: comunicarea directă între sursa de aer și vasul de sânge și o presiune care să favorizeze pătrunderea și circulația aerului în vasul de sânge. Asemenea condiții sunt îndeplinite în timpul sarcinii și al lăuziei (perioada imediată nașterii). Este o complicație severă și poate conduce la deces. Deși este o complicație foarte rar întâlnită, dragile mele, vă sfătuiesc să evitați sexul oral pentru că în timpul acestuia poate fi insuflat aer în vulvă și poate să crească riscul apariției acestei complicații. De asemenea, poziția sexuală care presupune penetrarea din spate și în care nivelul uterului gravid este deasupra nivelului inimii, crește riscul apariției emboliei.
Concluzii
Sexul în timpul sarcinii este normal. Graviduțelor, există puține contraindicații și riscuri în ceea ce privește întreținerea raportul sexual în cazul sarcinilor cu risc scăzut. Prin urmare, liniștiți-vă! În cazul în care medicul specialist curant vă atenționează asupra prezenței unei placente praevia (jos inserată) sau a unui risc crescut de travaliu prematur, recomandarea este să evitați contactul sexual în sarcină. Nu există date în literatura de specialitate care să afirme că actul sexual poate induce travaliul. Prin urmare această practică este considerată sigură pentru sarcinile fără risc obstetrical (excepțiile le regăsiți mai sus în text).
În timpul orgasmului, poți experimenta ușoare contracții uterine (așa numitele Braxton Hicks). Nu te alarma! Ele sunt normale! Încearcă să eviți pozițiile sexuale mai sus menționate și reține: tot ce te face să te simti bine și confortabil, merită încercat.
Până la următorul articol, vă îmbrățișez cu drag! 😊